Casa mult visată: cum o aleg românii – 4 idei pe care să le iei în calcul

Cum își aleg românii casa mult visată

La noi în țară, casa nu este doar un loc în care ne desfășurăm viața, este simbolul statorniciei și al securității întregii familii. Astfel, să nu ne mirăm că la noi în țară avem cel mai mare procent de proprietari față de restul Europei!
Indiferent de motivul pentru care românii doresc să cumpere, pentru familie ori ca investiție, ei știu foarte bine ce își doresc.

    Proprietatea – o tradiție sănătoasă transmisa din generație în generație
Mai mult de 80% din conaționalii noștri dețin o casă proprie și peste 30% dintre ei au în proprietate chiar două imobile!
O casă este privită mai mult ca un plan de siguranță pentru viitor, nu doar acoperișul de deasupra capului.

    O nouă nevoie – eficiența energetică ridicată
Odată cu creșterea costurilor utilităților, mai mulți români caută locuințe mai efeciente energetic. Aproximativ 50% din cei ce își caută casă în momentul de față privesc cu importanță acest aspect.
Dotările imobilului care sporesc eficiența energetică au devenit priorități pentru cumpărători.

    Verdele conteaza!
Peste 35% dintre românii obișnuiți cu aglomerația urbană, pun preț mare pe existența unor spații verzi lângă locuință. Un balcon generos, o terasă, ideal o curte propie cât de mică, sunt visul a cel puțin 4 din 10 cumpărători. Ne-am săturat de clasicii 4 pereți între care se desfășoară viața noastră!

    Timpul este valoros, cheia? Transport și facilități.
Pe lângă aspectele mai sus menționate, contează apropierea școlilor, magazinelor, mijloacelor de transport rapid astfel încât să avem cea mai bună alegere.
Un cartier bine conectat din puct de vedere al transportului înseamnă economie de timp și o calitate mai bună a vieții.

    A fi agent imobiliar – o șansă pentru o carieră de succes
Ți-a trecut vreodată prin gând cum ar fi să lucrezi în imobiliare? Acest domeniu este într-o continuă creștere și oferă șanse reale la un câștig decent si la posibilitatea unei evoluții financiare.
La noi, la RE/MAX Impact, vei putea accesa permanent traininguri de top, vei avea un spjin constant din partea echipei noastre pentru a-ți construi afacerea proprie, cu o investiție minimă.
Avem un model de afacere testat la nivel global timp de 50 de ani. Suntem aici să te spijinim pentru primii tăi pași în imobiliare!

Accesează acest link și lasă-ți datele de contact:
Formular contact
Hai să ne cunoaștem!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest